Kant si legea morala - libertate

1. Toti oamenii au o ratiune practica, adica o insusire a ratiunii care le spune mereu ce e bine si ce e rau in domeniul moralei. Toti oamenii detin capacitatea formala de intelegere pt a percepe intamplarile din lume ca fiind determinate de o cauza - si toti au acces la aceeasi "lege morala universala", care are valabilitate absoluta ca si legile naturii fizice.
"Trebuie sa actionam intotdeauna in asa fel incat sa putem dori in acelasi timp ca regula potrivit careia actionam sa devina lege universala". Cu alte cuvine: cand fac ceva trebuie sa fiu sigura ca-mi doresc ca si toti ceilalti sa faca acelasi lucru, in situatii asemanatoare. Numai atunci actionezi in conformitate cu legea ta morala launtrica.
Noi oamenii ar trebui sa-i tratam pe semenii nostri ca scop in sine si nu doar ca mijloc pt a obtine noi ceva. Cand ii tratam pe ceilalti ca mijloc, actionam impotriva legii morale dinauntrul nostru.
2. Prin ratiune noi nu putem demonstra ce e bine si ce e rau. Insa Kant considera legea morala la fel de absolut valabila ca si legea cazualitatii de exemplu, care nu se poate demonstra prin ratiune si totusi este inevitabila.
- cand facem ceva care sa poata fi definit drept "actiune morala" trebuie sa fie rezultatul unei "depasiri de sine", a faptului ca eu consider ca e datoria mea sa urmez legea morala.
- "Numai cand respectam o lege actionam in libertate" - si cu legea morala e la fel, evident. Pe scurt: nu esti liber si independent cand iti urmezi doar propriile placeri si pofte. Insa daca hotarasti (caci el mai vorbea si de "vointa libera") tu singur, in pofida intereselor tale, ca nu vrei sa fii sclavul oricarui fel de stapani, atunci actionezi in libertate. Altfel nu ne-am deosebi de animale. Paradoxal pt unii, dar e nevoie de multa independenta si libertate pt a te ridica deasupra propriilor tale placeri, vicii sau necesitati.

"Voi umbla in loc larg, caci caut poruncile Tale" - paradoxul este ca legea nu limiteaza, ci ofera viziuni extinse...